Titlul V > Capitolul III — Măsurile asigurătorii, restituirea lucrurilor și restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii
Articolul 250^1Contestarea măsurilor asigurătorii dispuse în cursul judecății
Text în vigoare la 14 septembrie 2026 — sincronizat din legislatie.just.ro.
(1) Împotriva încheierii prin care s-a pronunțat judecătorul de cameră preliminară, instanța de judecată sau instanța de apel asupra luării măsurii asigurătorii, inculpatul, procurorul, partea civilă sau orice altă persoană interesată poate face contestație, în termen de 48 de ore de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare. Contestația se depune, după caz, la judecătorul de cameră preliminară, instanța de judecată sau instanța de apel care a pronunțat încheierea atacată și se înaintează, împreună cu dosarul cauzei, după caz, judecătorului de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară, respectiv instanței ierarhic superioare, în termen de 48 de ore de la înregistrare. (la 18-05-2025, Alineatul (1) , Articolul 250^1 , Capitolul III , Titlul V , Partea GENERALĂ a fost modificat de Punctul 5. , ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 70 din 14 mai 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 452 din 15 mai 2025 )
(2) Contestația împotriva încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară de la Secția penală a Înaltei Curte de Casație și Justiție a luat o măsură asigurătorie se soluționează de un complet format din 2 judecători de cameră preliminară, iar contestația împotriva încheierii prin care Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în primă instanță sau în apel, a luat o măsură asigurătorie se soluționează de Completul de 5 judecători.
(3) Contestația formulată potrivit alin. (1) nu este suspensivă de executare. Contestația se soluționează în termen de 5 zile de la înregistrare, în ședință publică, cu participarea procurorului și cu citarea inculpatului și a părților interesate care au formulat-o. Prevederile art. 425^1 și următoarele se aplică în mod corespunzător. (la 23-05-2016, Art. 250^1 a fost introdus de pct. 63 al art. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 18 din 18 mai 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 389 din 23 mai 2016. )
(4) În cazul în care măsura asigurătorie s-a dispus direct prin hotărârea instanței de apel, dispozițiile alin. (1) - (3) se aplică în mod corespunzător. (la 05-11-2020, Articolul 250^1 din Capitolul III , Titlul V , Partea GENERALĂ a fost completat de Punctul 2, Articolul II din LEGEA nr. 228 din 2 noiembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1019 din 02 noiembrie 2020 )
Art. 250^1 Codul de procedură penală | Grile Juridice
Grile de examen pe acest articol
9 grile din subiecte oficiale citează art. 250^1. Enunțurile sunt mai jos. Baremul oficial este pe pagina sesiunii, iar explicația este disponibilă cu abonament.
În materia căilor de atac:
Magistratură 14 apr 2024 grila G1 · Drept procesual penal · Baremul oficial
Prin sentință, Tribunalul Dolj a dispus condamnarea inculpatului A la pedeapsa închisorii de 21 de ani, cu executare în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 188 alin. (1) C.pen. raportat la art. 189 alin. (1) lit. b) C.pen. A fost admisă și acțiunea civilă formulată de partea civilă X, fiind obligat inculpatul la despăgubiri de 100.000 lei în favoarea acesteia. Împotriva sentinței au declarat apel inculpatul, atât pe latură penală cât și pe latură civilă, și partea civilă, pe latură civilă, fără însă ca vreunul dintre apeluri să fie motivat. În cursul judecării apelurilor, la termenul din 20.04.2022, apelantul parte civilă X a solicitat Curții de Apel Craiova, ca instanță de apel, instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului până la concurența sumei de 100.000 lei, cu motivarea că a primit o scrisoare de la inculpat în care acesta îi arată că nu va obține nimic din despăgubirile acordate de prima instanță deoarece își va vinde toate bunurile pe care le deține. Instanța de apel:
UNBR/INPPA primire profesie definitiv 7 apr 2024 grila G1 · Drept procesual penal · Baremul oficial

UNBR/INPPA primire profesie definitiv 7 apr 2024 grila G2 · Drept procesual penal · Baremul oficial

UNBR/INPPA primire profesie definitiv 7 apr 2024 grila G3 · Drept procesual penal · Baremul oficial

UNBR/INPPA primire profesie definitiv 7 apr 2024 grila G4 · Drept procesual penal · Baremul oficial
În cursul judecății de primă instanță care se desfășoară la o judecătorie, instanța dispune, prin încheiere, la cererea procurorului, luarea măsurii asiguratorii prin indisponibilizarea a două imobile ale inculpatului M.N., instituind sechestru l asupra acestora. Împotriva acestei încheieri, inculpatul M.N. formulează, în termen legal, contestație. Este adevărat că:
INPPA absolvire 10 nov 2024 grila G1 · Drept procesual penal · Baremul oficial