Titlul III > Capitolul V — Individualizarea pedepselor > Secţiunea a 5-a — Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere
Articolul 91Condițiile suspendării executării pedepsei sub supraveghere
Text în vigoare la 8 septembrie 2026 — sincronizat din legislatie.just.ro.
(1) Instanța poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dacă sunt întrunite următoarele condiții:a) pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracțiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani; ... b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare; ... c) infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității; ... d) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată. ...
(2) Când pedeapsa închisorii este însoțită de pedeapsa amenzii aplicate în condițiile art. 62, amenda se execută chiar dacă executarea pedepsei închisorii a fost suspendată sub supraveghere.
(3) Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dacă:a) pedeapsa aplicată este numai amenda; ... b) aplicarea pedepsei a fost inițial amânată, dar ulterior amânarea a fost revocată; ... c) infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților. ... d) în cazul în care legea specială o prevede în mod expres. (la 24-03-2024, Alineatul (3) , Articolul 91 , Sectiunea a 5-a , Capitolul V , Titlul III , Partea GENERALĂ a fost completat de Articolul III din LEGEA nr. 58 din 20 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 243 din 21 martie 2024 ) ...
(3^1) Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 192 alin. (2) și (3), dacă acestea au fost săvârșite în condițiile art. 335 sau 336. (la 13-07-2023, Articolul 91, Sectiunea a 5-a, Capitolul V, Titlul III, Partea GENERALĂ a fost completat de ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 213 din 7 iulie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 629 din 10 iulie 2023 )
(3^2) Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 209-211. (la 01-07-2024, Articolul 91, Sectiunea a 5-a, Capitolul V, Titlul III, Partea GENERALĂ a fost completat de Punctul 1., ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 202 din 26 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 607 din 28 iunie 2024 )
(4) Este obligatorie prezentarea motivelor pe care s-a întemeiat condamnarea, precum și a celor ce au determinat suspendarea executării pedepsei și atenționarea condamnatului asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.
Grile de examen pe acest articol
74 grile din subiecte oficiale citează art. 91. Enunțurile sunt mai jos. Baremul oficial este pe pagina sesiunii, iar explicația este disponibilă cu abonament.
Cu respectarea tuturor celorlalte condiții prevăzute de lege, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate fi dispusă dacă:
UNBR/INPPA primire profesie stagiar 30 aug 2019 grila G1 · Drept penal · Baremul oficial
Cu respectarea tuturor celorlalte condiții prevăzute de lege, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate fi dispusă dacă:
UNBR/INPPA primire profesie stagiar 30 aug 2019 grila G2 · Drept penal · Baremul oficial
Cu respectarea tuturor celorlalte condiții prevăzute de lege, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate fi dispusă dacă:
UNBR/INPPA primire profesie stagiar 30 aug 2019 grila G3 · Drept penal · Baremul oficial
Cu respectarea tuturor celorlalte condiții prevăzute de lege, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate fi dispusă dacă:
UNBR/INPPA primire profesie stagiar 30 aug 2019 grila G4 · Drept penal · Baremul oficial
Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu poate fi dispusă:
UNBR/INPPA primire profesie definitiv 17 sept 2023 grila G1 · Drept penal · Baremul oficial
Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu poate fi dispusă:
UNBR/INPPA primire profesie definitiv 17 sept 2023 grila G2 · Drept penal · Baremul oficial