Statutul profesiei de avocat
Capitolul IV — Integritatea profesiei de avocat > Secţiunea a 3-a — Răspunderea disciplinară
Articolul 272
Text în vigoare la 14 septembrie 2026 — sincronizat din legislatie.just.ro.
(1) În cadrul U.N.B.R. este organizată și funcționează Comisia centrală de disciplină.
(2) Comisia centrală de disciplină este alcătuită din reprezentanții barourilor desemnați de adunările generale ale acestora. Fiecare barou are dreptul la câte un reprezentant ales de Congresul avocaților dintre candidații desemnați de adunările generale ale barourilor.
(3) Membrii Comisiei centrale de disciplină se aleg dintre avocații cu o vechime mai mare de 15 ani în profesie.
(4) Din completele de judecată alcătuite potrivit art. 88 alin. (2) din Lege nu pot face parte soțul sau rudele până la gradul al patrulea inclusiv ale membrilor consiliului baroului din care face parte avocatul trimis în judecată, ale membrilor Consiliului U.N.B.R., în cazul prevăzut la art. 87 alin. (2) din Lege, și nici soțul sau rudele până la gradul al patrulea inclusiv ale părții care a declanșat prin plângere procedura disciplinară.
(5) Comisia centrală de disciplină este coordonată de unul dintre membrii acesteia, în calitate de președinte, desemnat de Congresul avocaților, în ordinea voturilor obținute.