Codul de procedură civilă
Cartea I > Cartea a II-a > Cartea a V-a > Cartea a VI-a > Titlul VI
Articolul 1001
Text în vigoare la 8 septembrie 2026 — sincronizat din legislatie.just.ro.
Grile de examen pe acest articol
13 grile din subiecte oficiale citează art. 1001. Enunțurile sunt mai jos. Baremul oficial este pe pagina sesiunii, iar explicația este disponibilă cu abonament.
AA în calitate de reclamant, formulează o cerere, pe cale de ordonanță președințială, în contradictoriu cu pârâtul BB. La al doilea termen de judecată, cu procedura de citare legal îndeplinită, înainte de administrarea probatoriului, reclamantul AA depune în instanță o cerere privind transformarea ordonanței președințiale într-o cerere de drept comun. Instanța de judecată admite pe fond cererea de chemare în judecată, așa cum a fost transformată de către reclamantul AA. Pârâtul BB declară apel în termen legal, împotriva sentinței pronunțate de Judecătorie, solicitând admiterea apelului întrucât prima instanță a greșit când a admis cererea modificată a reclamantului AA prin care acesta a solicitat transformarea ordonanței președințiale într-o cerere de drept comun, aceasta fiind depusă peste termenul legal de modificare a cererii introductive. În acest caz, instanța de apel:
INPPA absolvire 6 nov 2022 grila G1 · Drept procesual civil · Baremul oficial

INPPA absolvire 6 nov 2022 grila G2 · Drept procesual civil · Baremul oficial

Exersați acest articol. Baremul oficial al fiecărei sesiuni este public pe paginile de subiecte. Puteți rezolva 15 grile pe zi gratuit pe pagina de grile INM sau Barou. Explicațiile sunt incluse în abonament.