Statutul profesiei de avocat
Capitolul IV — Integritatea profesiei de avocat > Secţiunea a 3-a — Răspunderea disciplinară
Articolul 275
Text în vigoare la 14 septembrie 2026 — sincronizat din legislatie.just.ro.
(1) Consiliul U.N.B.R., constituit ca instanță disciplinară, în plenul său, mai puțin cel în cauză, judecă recursurile declarate împotriva deciziilor pronunțate de Comisia centrală de disciplină, ca instanță de fond, și a încheierilor prevăzute la art. 90 alin. (1) și (2) din Lege.
(2) Unul dintre secretarii U.N.B.R., desemnat de Comisia permanentă a U.N.B.R., îndeplinește funcția de grefier al Consiliului U.N.B.R., constituit ca instanță disciplinară în condițiile alin. (1).