Statutul profesiei de avocat
Capitolul IV — Integritatea profesiei de avocat > Secţiunea 1 — Drepturile și îndatoririle avocaților
Articolul 226
Text în vigoare la 14 septembrie 2026 — sincronizat din legislatie.just.ro.
(1) Avocatul are dreptul la recuperarea capacității de muncă prin una sau mai multe perioade de repaus în fiecare an. În perioada de repaus avocatul nu prestează activitățile sale profesionale obișnuite.
(2) Fiecare formă de exercitare a profesiei este liberă să stabilească perioadele de repaus anual pentru fiecare avocat care activează în cadrul său.
(3) Fiecare formă de exercitare a profesiei are obligația de a notifica în prealabil baroului în tabloul căruia este înscrisă, prin orice formă de comunicare care permite confirmarea expedierii, începerea și durata estimată a fiecărei perioade de repaus pentru fiecare avocat, în scopul evidenței.
(4) Cheltuielile cu recuperarea capacității de muncă efectuate de avocat includ, nelimitativ, costurile transportului, cazării, meselor, tratamentului de refacere etc. Toate aceste cheltuieli sunt necesare pentru exercitarea corespunzătoare a profesiei și sunt deductibile în condițiile legii.
(5) Dacă prin prevederile contractului de asistență juridică s-a acordat avocatului dreptul de a fi substituit, în perioadele de repaus anual avocatul are obligația să asigure substituirea sa pentru acele activități profesionale care nu suferă amânare sau pentru cele în legătură cu care amânarea prejudiciază interesele clientului.