Statutul profesiei de avocat
Capitolul III — Activitatea profesională a avocatului > Secţiunea a 5-a — Modalitățile de exercitare a profesiei
Articolul 216
Text în vigoare la 14 septembrie 2026 — sincronizat din legislatie.just.ro.
(1) Colaborarea este o modalitate de exercitare a profesiei de avocat prin care un avocat consacră activitatea sa unei forme de exercițiu al profesiei de avocat.
(2) Contractul de colaborare se încheie în formă scrisă între avocatul colaborator și titularul cabinetului individual sau coordonatorul celorlalte forme de exercitare a profesiei de avocat. Contractul va cuprinde în mod obligatoriu mențiunile din anexa nr. IX, precum și clauze de formare profesională inițială, dacă avocatul colaborator este stagiar. Orice clauză contrară legii sau prezentului statut este socotită nescrisă.