Statutul profesiei de avocat
Capitolul III — Activitatea profesională a avocatului > Secţiunea a 2-a — Relațiile dintre avocat și client
Articolul 168
Text în vigoare la 14 septembrie 2026 — sincronizat din legislatie.just.ro.
(1) Acordarea asistenței judiciare obligatorii se face numai ca urmare a solicitării motivate din partea instanței, a organului de urmărire penală, a organului de cercetare penală sau a organului administrației publice locale, adresată baroului. Acordarea asistenței judiciare se realizează exclusiv în baza delegației de avocat eliberate de serviciul de asistență judiciară, conform modelului prevăzut în anexa nr. III.
(2) În cazul în care se solicită acordarea asistenței judiciare gratuite de către organele prevăzute la alin. (1), decanul stabilește valoarea onorariului ce va fi suportat de partea care ar cădea în pretenții, având în vedere natura cauzei și valoarea obiectului material al acesteia.
(3) Prin decizie, decanul poate delega atribuțiile prevăzute la alin. (2) unui consilier al baroului.
(4) Avocatul desemnat să acorde asistență judiciară gratuită urmează să își îndeplinească însărcinarea în condițiile prevăzute la art. 82 din Lege, pe baza delegației eliberate de barou, conform modelului prevăzut în anexa nr. IV.