Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat
Capitolul IV — Organizarea profesiei de avocat > Secţiunea 1 — Baroul
Articolul 54^1
Text în vigoare la 8 septembrie 2026 — sincronizat din legislatie.just.ro.
(1) Atât în cazul adunării generale ordinare sau extraordinare, cât și în cazul adunării generale de alegere a organelor de conducere a baroului, consiliul baroului poate hotărî ca votul să se desfășoare prin mijloace electronice.
(2) În situația prevăzută la alin. (1), cvorumul va fi stabilit în raport cu numărul total al membrilor baroului care și-au exprimat opțiunea de vot, cu respectarea dispozițiilor art. 53 și art. 54 alin. (2), (2^1) și (2^2), după caz.
(3) Consiliul baroului va face public, pe site-ul web al baroului, cu cel puțin 30 de zile înaintea datei adunării generale în care va fi utilizată procedura de vot electronic, regulamentul privind utilizarea sistemului electronic de votare, care va conține garanții cu privire la securitatea și corectitudinea procesului de vot și de respectare a secretului votului în cazul adunării generale de alegere a organelor de conducere a baroului.
(la 04-07-2020, Sectiunea 1 din Capitolul IV a fost completată de ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 100 din 1 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 579 din 01 iulie 2020 )