Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995
Capitolul I — Dispoziții generale
Articolul 3
Text în vigoare la 8 septembrie 2026 — sincronizat din legislatie.just.ro.
(1) Notarul public este învestit să îndeplinească un serviciu de interes public și are statutul unei funcții autonome.
(1^1) Dispozițiile legale privind procedurile de insolvență nu sunt aplicabile notarilor publici. (la 17-07-2022, Articolul 3 din Capitolul I a fost completat de Articolul IV din LEGEA nr. 216 din 14 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 709 din 14 iulie 2022 )
(2) Pe teritoriul României funcția de notar public se organizează și se exercită numai în condițiile prezentei legi, în cadrul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, denumită în continuare Uniunea, și al Camerelor Notarilor Publici, denumite în continuare Camere.
(3) Funcția de notar public se exercită numai de către notarii publici membri ai Uniunii, organizați în cadrul Camerelor.
(4) În exercitarea profesiei și în legătură cu aceasta, notarul public este protejat de lege.
(5) Constituirea și funcționarea de forme de organizare a profesiei de notar public, altele decât Uniunea și Camerele, sunt interzise. Actele de constituire și de înregistrare a oricăror altor forme de organizare sunt nule de drept.