Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995
Capitolul VI — Controlul activității notariale, arhiva și evidența activității > Secţiunea a 2-a — Arhiva și evidența activității
Articolul 164
Text în vigoare la 8 septembrie 2026 — sincronizat din legislatie.just.ro.
(1) La nivelul Uniunii funcționează următoarele registre:a) Registrul național notarial de evidență a succesiunilor (RNNES), în care se înregistrează cauzele succesorale privind cetățenii români, străini sau apatrizi cu ultimul domiciliu în străinătate, de pe urma cărora au rămas bunuri în România; ... b) Registrul național notarial de evidență a liberalităților (RNNEL), în care se înregistrează toate actele de donație, dispozițiile testamentare, revocarea lor, precum și retractarea revocării acestora; ... c) Registrul național notarial de evidență a opțiunilor succesorale (RNNEOS), în care se înregistrează toate actele notariale referitoare la acceptarea, respectiv renunțarea la moștenire; ... d) Registrul național notarial de evidență a procurilor și revocărilor acestora (RNNEPR), în care se înregistrează procurile/mandatele date în scopul încheierii de acte și îndeplinirii de proceduri notariale, precum și actele de revocare a acestora; ... e) Registrul național notarial al regimurilor matrimoniale (RNNRM), în care se înscrie, pentru opozabilitate față de terți, regimul matrimonial ales de soți; ... f) Registrul național notarial de evidență a creditorilor persoanelor fizice și a opozițiilor la efectuarea partajului succesoral (RNNEC), în care se înscriu, pentru opozabilitate față de terți, cererile creditorilor cu privire la creanțele pe care le au față de o persoană fizică. ... g) Registrul național de evidență a măsurilor de sprijin și ocrotire luate de notarul public și instanța de tutelă. (la 18-08-2022, Alineatul (1) din Articolul 164 , Sectiunea a 2-a , Capitolul VI a fost completat de Punctul 6, Articolul 9, Capitolul III din LEGEA nr. 140 din 17 mai 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 500 din 20 mai 2022 ) ...
(2) Uniunea poate înființa și alte registre naționale notariale necesare desfășurării activității notarilor publici și, respectiv, aplicării dispozițiilor Codului civil, republicat, cu modificările ulterioare.
(3) Registrele naționale notariale prevăzute la alin. (1) se țin în format electronic și pe suport hârtie de către Uniune.
(4) Transferul informațiilor între notarii publici și registrele naționale notariale ținute în format electronic se face numai pe suport electronic, în baza semnăturii electronice calificate a utilizatorului.
(5) Organizarea și funcționarea registrelor prevăzute la alin. (1) lit. a)-d), f) și g), precum și procedura de înscriere și consultare a acestora se stabilesc prin decizie a Biroului executiv al Consiliului Uniunii. (la 18-08-2022, Alineatul (5) din Articolul 164 , Sectiunea a 2-a , Capitolul VI a fost modificat de Punctul 7, Articolul 9, Capitolul III din LEGEA nr. 140 din 17 mai 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 500 din 20 mai 2022 )
(6) Înregistrarea și verificarea în registrul prevăzut la alin. (1) lit. g) sunt gratuite. (la 18-08-2022, Articolul 164 din Sectiunea a 2-a , Capitolul VI a fost completat de Punctul 8, Articolul 9, Capitolul III din LEGEA nr. 140 din 17 mai 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 500 din 20 mai 2022 )