Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995
Capitolul V — Procedura actelor notariale > Secţiunea a 8-a — Procedura apostilei și supralegalizării actelor notariale
Articolul 139
Text în vigoare la 8 septembrie 2026 — sincronizat din legislatie.just.ro.
(1) În cazul în care, pentru valabilitatea în străinătate a actului notarial, este necesară supralegalizarea semnăturii și a sigiliului notarului public sau apostilarea actelor notariale, aceste proceduri se îndeplinesc de către Cameră, la sediul principal ori la sediile județene ale acesteia, în a cărei circumscripție își desfășoară activitatea notarul public care a instrumentat actul, în condițiile stabilite prin regulament. Pentru finalizarea procedurii de supralegalizare, actul notarial supralegalizat de către Cameră urmează să fie supralegalizat de către Ministerul Afacerilor Externe și misiunea diplomatică sau oficiul consular din România al statului în care actul urmează să fie folosit. Notarul public va pune în vedere părții obligația îndeplinirii acestei cerințe.
(2) Birourile notariale nu pot lua în considerare actele care emană de la autoritățile altui stat decât dacă semnăturile și sigiliile acelor autorități sunt supralegalizate de către misiunea diplomatică sau oficiul consular al României din acest stat ori de către Ministerul Afacerilor Externe al României.
(3) În cazul în care prin convenții internaționale la care România este parte se prevede altfel, se aplică acele convenții.