Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești
Capitolul IV — Drepturile și îndatoririle executorului judecătoresc > Secţiunea a 2-a — Îndatoririle și răspunderea executorilor judecătorești
Articolul 48
Text în vigoare la 8 septembrie 2026 — sincronizat din legislatie.just.ro.
(1) Acțiunea disciplinară se exercită de ministrul justiției sau de Colegiul director al Camerei executorilor judecătorești și se judecă de Consiliul de disciplină al acesteia, format din 3 membri aleși de adunarea generală a Camerei executorilor judecătorești, pe o perioadă de 3 ani.
(2) Pentru suspendarea din funcție sau excluderea din profesie este obligatorie cercetarea prealabilă, care se efectuează de inspectori generali din cadrul direcției de specialitate din Ministerul Justiției sau de Colegiul director al Camerei executorilor judecătorești.
(3) Audierea celui în cauză este obligatorie, acesta fiind îndreptățit să ia cunoștință de conținutul dosarului și să-și formuleze apărarea.
(4) Consiliul de disciplină al Camerei executorilor judecătorești citează părțile și pronunță o hotărâre motivată care se comunică acestora.
(5) Împotriva hotărârii Consiliului de disciplină al Camerei executorilor judecătorești părțile pot face contestație, în termen de 15 zile de la comunicare, la Comisia superioară de disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, care judecă în complet de 5 membri. Hotărârea Comisiei superioare de disciplină este definitivă și poate fi atacată cu contestație la curtea de apel. (la 02-06-2012, Alin. (5) al art. 48 a fost modificat de pct. 8 al art. 37 din LEGEA nr. 76 din 24 mai 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 365 din 30 mai 2012. )
(6) Procedura judecării abaterilor disciplinare se stabilește prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.