Art. 597 Codul de procedură penală | Grile Juridice
Codul de procedură penală
Titlul V > Capitolul IV — Dispoziții comune
Articolul 597Procedura la instanța de executare
Text în vigoare la 14 septembrie 2026 — sincronizat din legislatie.just.ro.
(1) Când rezolvarea situațiilor reglementate în prezentul titlu este dată în competența instanței de executare, președintele completului de judecată dispune citarea părților interesate și, în cazurile prevăzute la art. 90, ia măsuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu. La judecarea cazurilor de întrerupere a executării pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață se citează și administrația penitenciarului în care execută pedeapsa condamnatul.
(2) Condamnatul aflat în stare de detenție sau internat într-un centru educativ este adus la judecată numai când instanța dispune acest lucru. În cazul în care instanța nu dispune aducerea la judecată, aceasta asigură participarea condamnatului prin intermediul videoconferinței, la locul de deținere sau de internare, în prezența apărătorului ales sau numit din oficiu și, după caz, a interpretului. (la 24-05-2026, Alineatul (2) , Articolul 597 , Capitolul IV , Titlul V , Partea SPECIALĂ a fost modificat de Punctul 1. , ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 75 din 21 mai 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 431 din 21 mai 2026 )
(2^1) Abrogat. (la 24-05-2026, Alineatul (2^1) , Articolul 597 , Capitolul IV , Titlul V , Partea SPECIALĂ a fost abrogat de Punctul 2. , ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 75 din 21 mai 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 431 din 21 mai 2026 )
(3) Participarea procurorului este obligatorie.
(4) După ascultarea concluziilor procurorului și a părților, instanța se pronunță prin sentință.
(5) Dispozițiile cuprinse în titlul III al părții speciale privind judecata care nu sunt contrare dispozițiilor prezentului capitol se aplică în mod corespunzător.
(6) Dispozițiile alin. (1)-(5) se aplică și în cazul în care rezolvarea uneia dintre situațiile reglementate în prezentul titlu este dată în competența instanței în a cărei circumscripție se află locul de deținere. În acest caz, soluția se comunică instanței de executare.
(7) Hotărârile pronunțate în primă instanță în materia executării potrivit prezentului titlu pot fi atacate cu contestație la instanța ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare.
(8) Judecarea contestației la hotărârea primei instanțe se face în ședință publică, cu citarea persoanei condamnate. Condamnatul aflat în stare de detenție sau internat într-un centru educativ este adus la judecată numai când instanța dispune acest lucru. În cazul în care instanța nu dispune aducerea la judecată, aceasta asigură participarea condamnatului prin intermediul videoconferinței, la locul de deținere sau de internare, în prezența apărătorului ales sau numit din oficiu și, după caz, a interpretului. Participarea procurorului este obligatorie. Decizia instanței prin care se soluționează contestația este definitivă. (la 24-05-2026, Alineatul (8) , Articolul 597 , Capitolul IV , Titlul V , Partea SPECIALĂ a fost modificat de Punctul 3. , ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 75 din 21 mai 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 431 din 21 mai 2026 )
Grile de examen pe acest articol
9 grile din subiecte oficiale citează art. 597. Enunțurile sunt mai jos. Baremul oficial este pe pagina sesiunii, iar explicația este disponibilă cu abonament.
Contestația:
INM/Magistratură 25 sept 2022 grila G1 · Drept procesual penal · Baremul oficial
Contestația:
INM/Magistratură 25 sept 2022 grila G1 · Drept procesual penal · Baremul oficial
O contestație la executare poate fi solutionata, în afară de instanța de executare, și de către:
UB București Licență 4 iulie 2025 grila G1 · Drept penal
O contestație la executare poate fi soluționată, în afară de instanța de executare, și de către:
UB București Licență 4 iulie 2025 grila G2 · Drept penal
O contestație la executare poate fi soluționată, în afară de instanța de executare, și de către:
UB București Licență 4 iulie 2025 grila G4 · Drept penal
În procedura la instanța de executare:
INM/Magistratură 4 octombrie 2026 grila G1 · Drept procesual penal · Baremul oficial