Codul de procedură penală
Titlul V > Capitolul III — Alte dispoziții privind executarea > Secţiunea 1^1 — Schimbări în executarea unor hotărâri
Articolul 585Alte modificări de pedepse
Text în vigoare la 8 septembrie 2026 — sincronizat din legislatie.just.ro.
(1) Pedeapsa pronunțată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existența vreuneia dintre următoarele situații:a) concursul de infracțiuni; ... b) recidiva; ... c) pluralitatea intermediară; ... d) acte care intră în conținutul aceleiași infracțiuni. (la 01-02-2014, Alin. (1) al art. 585 a fost modificat de pct. 339 al art. 102, Titlul III din LEGEA nr. 255 din 19 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 515 din 14 august 2013. ) ...
(2) Instanța competentă să dispună asupra modificării pedepsei este instanța de executare a ultimei hotărâri sau, în cazul în care persoana condamnată se află în stare de deținere, instanța corespunzătoare în a cărei circumscripție se află locul de deținere.
(3) Sesizarea instanței se face din oficiu, la cererea procurorului ori a celui condamnat.
(4) La primirea cererii, președintele completului de judecată dispune atașarea la dosar a înscrisurilor și luarea tuturor măsurilor necesare soluționării cauzei.