Codul de procedură penală
Titlul IV > Capitolul VI — Procedura reparării pagubei materiale sau a daunei morale în caz de eroare judiciară sau în caz de privare nelegală de libertate ori în alte cazuri
Articolul 539Dreptul la repararea pagubei în cazul privării nelegale sau injuste de libertate
Text în vigoare la 14 septembrie 2026 — sincronizat din legislatie.just.ro.
(1) Are dreptul la repararea pagubei și persoana față de care, în cursul procesului penal, s-a dispus o măsură preventivă privativă de libertate, dacă:a) măsura a fost constatată ca nelegală; ... b) pentru infracțiunea care a justificat luarea măsurii s-a dispus în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a)-d) clasarea sau achitarea, cu excepția cazului în care soluția s-a dispus ca urmare a dezincriminării faptei săvârșite. ...
(2) Situațiile prevăzute la alin. (1) se dovedesc prin ordonanța procurorului de revocare a măsurii reținerii ori de clasare, prin încheierea definitivă a judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră preliminară ori a instanței de judecată de revocare a măsurii preventive privative de libertate ori prin care s-a constatat încetarea de drept a acesteia sau, după caz, prin hotărârea definitivă de achitare.
(3) În situația prevăzută la alin. (1) lit. b), persoana nu este îndreptățită să ceară repararea de către stat a pagubei suferite dacă, prin declarații mincinoase sau în orice alt fel, a determinat luarea măsurii preventive privative de libertate, în afara cazurilor în care a fost obligată să procedeze astfel.
(la 09-07-2023, Articolul 539, Capitolul VI, Titlul IV, Partea SPECIALĂ a fost modificat de Punctul 55., Articolul I din LEGEA nr. 201 din 5 iulie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 618 din 6 iulie 2023 )