Art. 406 Codul de procedură penală | Grile Juridice
Codul de procedură penală
Titlul III > Capitolul II — Judecata în primă instanță > Secţiunea a 2-a — Deliberarea și hotărârea instanței
Articolul 406Redactarea și semnarea hotărârii
Text în vigoare la 14 septembrie 2026 — sincronizat din legislatie.just.ro.
(1) Hotărârea trebuie să fie redactată la momentul pronunțării în cazurile în care se pronunță una dintre soluțiile prevăzute la art. 396 și 397.
(2) Hotărârea prevăzută la alin. (1) se redactează de membrii completului de judecată care au participat la soluționarea cauzei și se semnează de toți membrii completului și de grefier. În caz de împiedicare a grefierului, hotărârea se semnează de grefierul-șef, făcându-se mențiune pe hotărâre despre cauza care a determinat împiedicarea.
(3) În cazurile în care rezultatul deliberării se consemnează într-o minută, hotărârea se redactează de președinte sau de către alt membru al completului de judecată desemnat de președinte în termen de cel mult 30 de zile de la pronunțarea minutei și se semnează de toți membrii completului de judecată și de grefier. Dispozitivul hotărârii trebuie să fie conform cu minuta.
(4) În cazurile prevăzute la alin. (3), dacă vreunul dintre membrii completului de judecată este împiedicat să semneze, hotărârea se semnează în locul acestuia de președintele completului. Dacă și președintele completului este împiedicat a semna, hotărârea se semnează de președintele instanței. Când împiedicarea îl privește pe grefier, hotărârea se semnează de grefierul-șef. În toate cazurile se face mențiune pe hotărâre despre cauza care a determinat împiedicarea.
(5) Hotărârea se redactează în două exemplare originale, dintre care unul se atașează la dosarul cauzei, iar celălalt se depune, spre conservare, la dosarul de hotărâri al instanței.
(la 15-05-2021, Articolul 406 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul III , Partea SPECIALĂ a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din LEGEA nr. 130 din 12 mai 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 12 mai 2021 )
Grile de examen pe acest articol
32 grile din subiecte oficiale citează art. 406. Enunțurile sunt mai jos. Baremul oficial este pe pagina sesiunii, iar explicația este disponibilă cu abonament.
Întocmirea minutei este obligatorie în ipoteza în care:
INM/Magistratură 06 oct 2024 grila G1 · Drept procesual penal · Baremul oficial
Întocmirea minutei este obligatorie în ipoteza în care:
INM/Magistratură 6 oct 2024 grila G1 · Drept procesual penal · Baremul oficial
În cazul în care prima instanță de judecată pronunță condamnarea inculpatului:
UNBR/INPPA primire profesie stagiar 18 sept 2022 grila G1 · Drept procesual penal · Baremul oficial
În cazul în care prima instanță de judecată pronunță condamnarea inculpatului:
UNBR/INPPA primire profesie stagiar 18 sept 2022 grila G2 · Drept procesual penal · Baremul oficial
În cazul în care prima instanță de judecată pronunță condamnarea inculpatului:
UNBR/INPPA primire profesie stagiar 18 sept 2022 grila G3 · Drept procesual penal · Baremul oficial
În cazul în care prima instanță de judecată pronunță condamnarea inculpatului:
UNBR/INPPA primire profesie stagiar 18 sept 2022 grila G4 · Drept procesual penal · Baremul oficial
. Baremul oficial al fiecărei sesiuni este public pe . Puteți rezolva 15 grile pe zi gratuit pe sau . Explicațiile sunt incluse în .