Titlul III > Capitolul V — Individualizarea pedepselor > Secţiunea a 5-a — Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere
Articolul 93Măsurile de supraveghere și obligațiile
Text în vigoare la 8 septembrie 2026 — sincronizat din legislatie.just.ro.
(1) Pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta; ... b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; ... c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; ... d) să comunice schimbarea locului de muncă; ... e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență. ...
(2) Instanța impune condamnatului să execute una sau mai multe dintre următoarele obligații:a) să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională; ... b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate; ... c) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală; ... d) să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței. ...
(3) Pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă cuprinsă între 60 și 120 de zile, în condițiile stabilite de instanță, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Numărul zilnic de ore se stabilește prin legea de executare a pedepselor.
(4) Pentru stabilirea conținutului obligației prevăzute la alin. (3), instanța va consulta informațiile puse la dispoziție periodic de către serviciul de probațiune cu privire la posibilitățile concrete de executare existente la nivelul serviciului de probațiune și la nivelul instituțiilor din comunitate. (la 01-02-2014, Alin. (4) al art. 93 a fost modificat de pct. 10 al art. 245 din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012. )
(5) Condamnatul trebuie să îndeplinească integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere.
Grile de examen pe acest articol
1 grilă din subiecte oficiale citează art. 93. Enunțurile sunt mai jos; varianta corectă și explicația se văd rezolvând grila.
Pe durata termenului de supraveghere, persoanei fa ță de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei i se poate impune obligația de a presta o muncă în folosul comunității pentru o perioadă cuprinsă între:
INM/Magistratură 06 oct 2024 grila G1 · drept_penal
Baremul oficial al fiecărei sesiuni este public pe paginile de subiecte. Explicația, cu temeiul legal, se vede rezolvând grila: 15 pe zi gratuit pe pagina de grile INM sau Barou.