Codul civil
Cartea a III-a > Titlul II > Capitolul II — Accesiunea > Secţiunea a 3-a — Accesiunea imobiliară artificială
Articolul 577Dobândirea lucrării de către proprietarul imobilului
Text în vigoare la 8 septembrie 2026 — sincronizat din legislatie.just.ro.
(1) Construcțiile, plantațiile și orice alte lucrări efectuate asupra unui imobil, denumite în continuare lucrări, revin proprietarului acelui imobil dacă prin lege sau act juridic nu se prevede altfel.
(2) Când lucrarea este realizată de proprietarul imobilului cu materialele sale sau cu materialele altuia, dreptul de proprietate asupra lucrării se naște în favoarea proprietarului imobilului din momentul începerii lucrării, pe măsura realizării ei, dacă prin lege sau act juridic nu se prevede altfel.