Codul civil
Cartea a II-a > Titlul II > Capitolul VI — Drepturile și obligațiile patrimoniale ale soților > Secţiunea 1 — Dispoziții comune
Articolul 313Efectele regimului matrimonial
Text în vigoare la 8 septembrie 2026 — sincronizat din legislatie.just.ro.
(1) Între soți, regimul matrimonial produce efecte numai din ziua încheierii căsătoriei.
(2) Față de terți, regimul matrimonial este opozabil de la data îndeplinirii formalităților de publicitate prevăzute de lege, afară de cazul în care aceștia l-au cunoscut pe altă cale.
(3) Neîndeplinirea formalităților de publicitate face ca soții să fie considerați, în raport cu terții de bună-credință, ca fiind căsătoriți sub regimul matrimonial al comunității legale.