Codul civil
Cartea a II-a > Titlul II > Capitolul II — Încheierea căsătoriei > Secţiunea 1 — Condițiile de fond pentru încheierea căsătoriei
Articolul 276
Text în vigoare la 8 septembrie 2026 — sincronizat din legislatie.just.ro.
Încheierea căsătoriei de persoana cu privire la care a fost instituită consiliere judiciară sau tutelă specială
Persoana care beneficiază de consiliere judiciară sau tutelă specială îl înștiințează în prealabil, în scris, despre formularea declarației de căsătorie pe tutorele sub a cărui ocrotire se află, acesta din urmă putând formula opoziție la căsătorie în condițiile legii.
(la 18-08-2022, Articolul 276 din Sectiunea 1 , Capitolul II , Titlul II , Cartea a II-a a fost modificat de Punctul 41, Articolul 7, Capitolul II din LEGEA nr. 140 din 17 mai 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 500 din 20 mai 2022 )