Codul civil
Cartea a V-a > Titlul IX > Capitolul XV — Contul bancar curent și alte contracte bancare > Secţiunea a 3-a — Facilitatea de credit
Articolul 2195Denunțarea unilaterală
Text în vigoare la 8 septembrie 2026 — sincronizat din legislatie.just.ro.
(1) În lipsa unei clauze contrare, finanțatorul nu poate să denunțe contractul înainte de împlinirea termenului decât pentru motive temeinice, dacă acestea privesc beneficiarul facilității de credit.
(2) Denunțarea unilaterală stinge de îndată dreptul clientului de a utiliza creditul, iar finanțatorul trebuie să acorde un termen de cel puțin 15 zile pentru restituirea sumelor utilizate și a accesoriilor acestora.
(3) Dacă facilitatea de credit s-a încheiat pe durată nedeterminată, fiecare dintre părți poate să denunțe contractul, cu respectarea unui termen de preaviz de 15 zile, dacă din contract sau din uzanțe nu rezultă altfel.